Caramavrov, despre ratarea calificării naționalei U19 la EURO: „Noi suntem români: talentați, dar nu ne duce capul”

Caramavrov, despre ratarea calificării naționalei U19 la EURO:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Am avut mari speranțe în România U19, în această generație a lui Mățan și Moruțan, dar am constatat că, deși suntem talentați, nu ne duce capul.

Problema noastră e la cerebel. Ne înecăm de cele mai multe ori la mal, deși avem toate șansele din lume, cum am făcut-o și cu Slovenia, în barajul din 2001, și la 2-1 cu Suedia, în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din 1994. Și multe altele.

Noi avem mereu ghinion, la noi se rup terenurile, se rup cerurile, suntem bătuți de soartă, de dușmani reali și imaginari, dar, de fapt, noi suntem cei care ne dăm singuri la picioare.

Noi suntem mereu la pământ, mușcăm din gazon de necaz și din prostia noastră, ne târâm spre eșec, de parcă am învăța la școală să pierdem. Cred că e în firea noastră, o zicea și Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, suntem prăpăstioși, gândim mai mereu negativ. Ne trebuie o altă educație, o altă gândire, o altă viziune și credeam că ăștia mici sunt altfel, că ne dau lecțiid etărie de caracter. Dar de unde!

Gestul lui Moruțan este inacceptabil și nu poate fi trecut atât de ușor cu vederea. O fi el încă un copil, deși, la 18 ani, te crezi bărbat, dar nu poți face așa ceva, e inadmisibil. Oameni buni, noi nu antrenăm mentalul? Serios acum? Am ajuns în 2018 ca să ne spună unul și altul că nu avem nevoie de psiholog?

Culmea, cică loturile naționale au psiholog, din câte am înțeles există chiar un departament, dar ce fac oamenii ăia acolo? L-am auzit azi pe Stoichiță că băieții de la U17 au căzut din punct de vedere psihic și fizic.

La Moruțan e tot de la cap. Chiar și la Neciu, pentru că ai noștri mai aveau o șansă, cât de mică, să marcheze pe final, deși la fundașul de la Viitorul mai poți găsi circumstanțe, dacă ții cont de scenariul horror din final. Ce să mai zic de Andrei Vlad?

Înclin să cred că era mai bine dacă Moruțan rata la acea fază din care a deschis scorul, mai ales că a fost cât pe-aci să nu dea gol. Nu și-ar mai fi dat tricolul jos, jucam 11 contra 11, și poate țineam de acel 0-0 care ne califica.

Dar ăștia suntem, ne-a prins Turul de Elită și fără stadion, pentru că Răzvan Burleanu și ai lui nu au considerat de cuvvință să investească într-o instalație de încălzire la stadionul din Mogoșoaia.

Ne-a prins Turul de Elită și fără o pregătire mentală ca afară, dracu’ știe pe cine a angajat Burleanu la acest departament, și, cu toate că avem o generație de excepție, stăm din nou acasă.

Dar noi suntem români și nu ne duce capul…

 

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×